Un pisoi orfan a fost adoptat de un Labrador! Între cei doi s-a format o strânsă legătură.
Câinele în vârstă de 12 ani a dat dovadă de empatie față de un alt animal aflat în nevoie!
Faptul că pisicile şi câinii nu s-au înţeles niciodată prea bine este un stereotip destul de comun, care din fericire nu este în totalitate adevărat.
Paxton, un Labrador de 12 ani, l-a adus acasă pe Polly, un pisoi orfan, aflat în pericol din cauza abandonului. Stăpâna acestuia, Morgan McKenzie, auzise un sunet neajutorat a unui pisoi abia născut, pe proprietatea sa din Delaware, SUA.
Sunetul a venit de la un pisoi de doar două zile, cu ochii încă închişi şi cu urechile îndoite, aflat într-o mică groapă săpată în pământ. Femeia nu s-a dus să ia animalul, crezând că mama lui va sosi mai devreme sau mai târziu.
Însă, mai pe seară, femeia s-a dus să verifice din nou în acelaşi loc şi pisoiul era încă acolo, vizibil cu probleme. Atunci a decis să intervină pentru a salva viața micuțului animăluț, abandonat din cine știe ce motive.
Polly, noul suflet din casa lui Mckenzie!
Femeia i-a făcut mai întâi o baie binemeritată, fiindcă era acoperit de purici. Odată curăţat, Mckenzie a lăsat-o pe Paxton, bătrâna ei căţeluşă, să se cunoască cu micul Polly. Instantaneu, între cei doi s-a format o legătură specială, pisica fiind precum copilul său.
După cinci luni, Polly a crescut într-un mediu sănătos și fericit, iar Paxton s-a asigurat că este mereu în siguranță, devenind cei mai buni prieteni.