Un Pitbull a emoționat o comunitate întreagă! Cum a fost surprins în timp ce aștepta să fie eutanasiat.
Adăpostul a luat decizia eutanasierea deoarece Pitbull nu era adoptat!
În Statele Unite, când adăposturile sunt supraaglomerate, cea mai simplă soluţie este eutanasierea. Acest lucru se întâmplă foarte des, chiar dacă patrupezii sunt perfect sănătoşi.
Potrivit thedodo.com, în aceeași situație se află și Hank, un câine din rasa PitBull, care ajunsese într-un adăpost din Brooklin, New York, aşteptându-şi sfârşitul.
Hank este un câine prietenos şi iubitor, care îşi doreşte toată atenţia din lume. Din păcate, există multe prejudecăţi în jurul acestei rase, dar câinele nu a renunţat niciodată să fie docil şi afectuos.
Cu toate acestea, încercând toate posibilităţile pentru a-i salva viaţa, câţiva voluntari au creat o pagină de Facebook, astfel încât PitBull-ul să poată fi adoptat cât mai curând posibil.
Viitorul său era sumbru, dar de îndată ce câţiva oameni potriviţi au intrat în viaţa lui, bietul Hank a întrezărit o rază de speranţă.
Un Pitbull a emoționat o comunitate prin blândețea și frumusețea lui!
Din fericire, după multe eforturi şi postări care îi spuneau povestea tristă, PitBull-ul şi-a găsit o casă iubitoare, chiar înainte de a fi eutanasiat.
Povestea lui Hank este dovada faptului că nu ar trebui niciodată să renunţăm în faţă dificultăţilor vieţii.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…