Un pui de căprioară salvat de un muncitor nu vrea să își părăsească noul prieten! Imagini adorabile cu animalul iubitor.
Puiul de căprioară adoră să fie ținut în brațe și mângâiat!
Un pui de căprioară a fost găsit găsit de un grup de muncitori, iar totul avea să devină o adevărată poveste de prietenie dintre om și animal sălbatic.
Potrivit dailymail.co.uk, câţiva muncitori care lucrau la repararea unei linii de înaltă tensiune au găsit puiul de căprioară şi l-au salvat atunci când au început să elibereze zona de lucru.
În loc să fugă din braţele bărbatului, micul pui de căprioară s-a lipit de acesta şi protesta de fiecare dată când muncitorul a încercat să-l pună jos.
„Colegii mei şi cu mine eliberam un traseu din apropierea liniilor electrice şi am dat peste un pui de căprioară blocat pe direcţia copacului pe care aveam de gând să-l curăţăm. El se agăţase în nişte spini şi era destul de speriat după ce l-am scos de acolo”, a declarat cel care a distribuit videoclipul.
„Aşa că am început să îl mângâiem pe burtă pentru a-l calma… a funcţionat mai bine decât ne aşteptam, după cum puteţi vedea”, a explicat Lewis.
„L-am găsit pe acest pui şi l-am mutat din acea zonă, astfel încât să nu fie lovit de un copac şi am început să îi mângâiem burta, iar acum, când vrem să-l punem jos, acesta nu doreşte să coboare” – spune cineva pe filmare.
„Este răsfăţat, am răsfăţat un pui de căprioară”, spune un altul.
Privirea de pe chipul puiului este pur şi simplu adorabilă. El pare atât de fericit, mulţumit şi în siguranţă.
„Ne-a urmărit în jurul zonei de lucru ca un căţeluş pierdut timp de aproximativ o oră, până când am observat o căprioară privindu-ne de pe deal”, scrie Lewis. „Presupunând că aceasta era mama lui, l-am dus cam la jumătatea pantei în timp ce ea ne urmărea cu atenţie. L-am lăsat jos, iar el a alergat direct la ea şi au plecat împreună.”
Din fericire, mama puiului nu a stat prea mult plecată şi cei doi s-au reîntâlnit într-un final.