Un sport extrem preferat de multe animale. Află povestea primului câine care a sărit cu parașuta

Un sport extrem preferat de multe animale. Află povestea primului câine care a sărit cu parașuta

Când era student, francezul André-Jacques Garnerin a fost primul om care a sărit cu paraşuta, însă pentru siguranța sa, prima dată şi-a aruncat câinele.

Pe 22 octombrie 1797, francezul André-Jacques Garnerin a efectuat în premieră mondială o săritură cu paraşuta dintr-un balon. Iar în luna ianuarie a anului 1797, primul bărbat implicat în zborul primelor baloane cu aer cald a efectuat primele experiente, la Paris. Cea finală constând în lansarea cu paraşuta a câinelui său, care a avut o aterizare fără probleme, ajungând cu bine pe pământ.

Primul salt cu paraşuta a avut loc în Parcul Monceau din Paris, de la o înălţime de 900 de metri.

Saltul cu parașuta a devenit, în timp, un sport extrem pentru cei mai curajoși oameni, dar nu numai, ci și pentru cele mai curajoase animale de companie.

Un sport extrem preferat de multe animale. Află povestea primului câine care a sărit cu parașuta

Ne place să ne ducem animalele de companie peste tot, dar știați că acest sport tentant este efectuat și de animale? Așa este, pisicile și câinii deopotrivă au făcut salturi cu parașuta în timp ce au fost fixați în siguranță de proprietarii lor și, se pare, că le place!

Jamie se numără printre câinii care au devenit adevărați împătimiți ai zborului, mai ales că de fiecare dată aterizat în siguranță pe pământ.

O altă dovadă este câinele din imaginea de mai jos, unde acesta își însoțește stăpânul într-un salt recomandat celor mai curajoase persoane.

„Este cel mai tare parașutist. Am făcut un ham special pentru el și ne-am hotărât sa-l ducem într-o călătorie, sa vedem cum merge. Este ca un parașutist care sare pentru prima oară”, a declarat stapanul lui Otis.

Și Riley, un Dachshund de patru ani, din San Francisco, SUA, a schimbat complet imaginea rasei după ce a efectuat un salt cu parașuta. De la aproape 4.000 de metri, cățelul a plonjat din avion fară niciun fel de problemă, scrie Elite Daily.

Recent Posts

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

12 ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

14 ore ago

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Trebuie să faci acest lucru sau riști o amendă usturătoare

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…

15 ore ago

Capela câinilor: biserica simbol al iubirii necondiționate față de animale

Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…

16 ore ago

Japonezii se roagă pentru câinii-roboți

În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…

17 ore ago

Descoperire uimitoare în arheologie: mumia unui pui de pisică cu dinți-sabie

Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…

2 zile ago

Parteneri