Un urs scăpat din hibernare, noi imagini amuzante surprinse de Romsilva!
Parcul Național Retezat ne oferă noi imagini superbe din natură!
Perioada de hibernare a ajuns la final pentru un urs din pădurea Parcului Național Retezat.
Prin intermediul unei camere video instalată de Romsilva, având drept scop monitorizarea faunei de la noi din țară, ursul a fost surprins în timp ce se scărpina de unul dintre copacii din zonă. Specialiştii spun că în acest fel animalul scapă de paraziţi, și își marchează și teritoriul.
Astfel, într-o postare ce a fost preluată pe pagina de Facebook a Parcului Naţional Retezat de la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, simpaticul urs se bucură de o zi însorită, bucuros că a trecut cu bine peste perioada de hibernare:
„Scărpinatul de coaja arborilor, chiar dacă este amuzant pentru noi şi reconfortant pentru urşi, are un dublu rol: îi scapă de paraziţi şi îşi marchează teritoriul. În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populaţii se urs din Europa, urşii trăiesc în pădurile din zona montană a lanţului carpatic”, au explicat specialiştii.
Imagini amuzante cu un urs scăpat din hibernare!
Parcul Naţional Retezat (PNR) este unul dintre cele 22 de parcuri naţional şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, fiind situat în judeţul Hunedoara. PNR se întinde pe o suprafaţă de 38.047 hectare, din care 19.988 ha sunt păduri. Dintre acestea, 9.893 ha sunt incluse în zone de protecţie strictă sau integrală.