Am primit urmatorul mesaj:
„Unde pot sa fac o reclamatie impotriva unui medic veterinar. Dansul a afirmat ca a sterilizat o catelusa si, de fapt, nu a facut acest lucru! A trebuit sa o operez din nou, pentru ca a fost aproape sa faca septicemie din cauza unui fir cu care a legat ovarele si o parte din intestin. Daca se poate, va rog sa imi dati indicatii si baza legala pe care sa o urmez! Va multumesc, Natalia Schiopu”
Unde se reclama un veterinar:
In primul rand, trebuie reclamat la Colegiul Medicilor Veterinari (Splaiul Independenţei nr.105, Sector 5, Bucureşti,Cod Poştal – 050097 , OP. 35) apoi, in al doilea rand, la directia de sanatate publica. Dupa caz, va puteti adresa si politiei locale pentru a face o constatare si preluarea unor declaratii oficiale.
Veterinarul va fi supus unei anchete interne si dumneavoastra veti primi, in mod normal si obligatoriu, o explicatie clara si dovedita a celor intamplate.
Daca doriti sa ne semnalati cazuri de acest gen, o puteti face prin formularul de contact al site-ului animalzoo.ro
CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ VETERINARĂ
În temeiul art. 14 lit. c din Legea nr. 160/1998, pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 433 din 23 mai 2005.CONGRESUL NAŢIONAL AL MEDICILOR VETERINARIAPROBA PREZENTUL codCAPITOLUL IDispoziţii generaleArt. 1. – (1) Codul de deontologie medicală veterinară este elaborat în temeiul Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din data de 23 mai 2005.(2) Codul de deontologie medicală veterinară se va respecta obligatoriu de către toţi medicii veterinari înscrişi în Colegiul Medicilor, care îşi exercită profesia pe teritoriul României ca medici veterinari în servicii publice, medici veterinari de liberă practică şi medici veterinari salariaţi ai diferitelor instituţii, inclusiv de învăţământ şi cercetare, societăţi comerciale, asociaţii şi altele, cu titlu privat.Art. 2. – Codul de deontologie medicală veterinară reglementează conduita unitară a membrilor Colegiului Medicilor Veterinari, consimţită şi acceptată ca obligatorie.Art. 3. – Medicii veterinari sunt datori să îşi îndeplinească toate obligaţiile ce le revin, conform legilor şi reglementărilor din România.Art. 4. – Este interzisă denigrarea profesiei de medic veterinar.Art. 5. – Medicii veterinari trebuie să se preocupe continuu pentru a-şi desăvârşi pregătirea profesională.Art. 6. – Medicii veterinari trebuie să aibă o ţinută morală demnă în viaţa profesională şi socială.CAPITOLUL IIÎndatoriri profesionaleArt. 7. – (1)Medicii veterinari trebuie să dea dovadă în exercitarea profesiei de demnitate, onestitate, probitate, competenţă şi devotament profesional.(2) În acest sens medicii veterinari au următoarele îndatoriri:a) să nu practice activităţi incompatibile cu demnitatea de medic veterinar, cum ar fi:- obţinerea de bunuri fără prestarea unei munci echivalente;- obţinerea de câştiguri ilicite;- exercitarea unor acte de intervenţionism sau trafic de influenţă;b) corectitudine în redactarea ordonanţelor medicale şi a tuturor actelor sanitare veterinare; sunt interzise emiterea şi transmiterea de documente (certificate, reţete etc.) în alb, purtând semnătura şi parafa medicului veterinar, fără a fi completate cu textul respectiv;c) să evidenţieze zilnic activitatea profesională desfăşurată şi să nu întocmească documente neconforme cu realitatea;d) să nu elibereze medicamente de uz veterinar pentru uzul uman;e) să respecte normele privind igiena mediului şi protecţia animalelor;f) să elibereze medicamente de uz veterinar numai pe bază de reţetă eliberată de un medic veterinar autorizat în condiţiile legii.Art. 8. – Medicii veterinari trebuie să apere sănătatea publică prin activitatea profesională desfăşurată.Art. 9. – În activitatea lor medicii veterinari trebuie să respecte normele legale de protecţia muncii.Art. 10. – (1) Este interzisă uzurparea de titluri sau utilizarea de titluri false.(2) Este interzis medicului veterinar să gireze cu titlul său şi să ofere protecţie persoanelor care nu au calificarea necesară pentru practica medicală veterinară.Art. 11. – (1) Medicul veterinar de liberă practică îşi poate afişa numele, cu menţionarea profesiei, eventual a specializării, la intrarea în clădirea în care funcţionează clinica sau cabinetul său. Tăbliţa cu numele, profesia şi specializarea nu poate depăşi dimensiunea de 40 x 60 cm (2400 cm2) şi nu poate purta texte cu caracter de reclamă. Poate fi afişată şi tăbliţa cu orarul de funcţionare, dar nici aceasta nu poate conţine texte cu caracter de reclamă; dimensiunea şi execuţia nu pot fi provocatoare şi nu pot depăşi în dimensiuni dublul tăbliţei cu numele şi profesia.(2) Dacă locuinţa medicului veterinar se află la distanţă de sediul profesional, el poate să expună la domiciliul său o tăbliţă care să precizeze calitatea sa de medic veterinar, specializarea şi gradul ştiinţific, ale cărei dimensiuni să nu depăşească 10 x 20 cm., şi care poate purta alte informaţii cu referire la activitatea sa de liberă practică.(3) Activitatea de liberă practică poate fi desfăşurată la sediu şi în teritoriu.Art. 12. – (1) Medicii veterinari sunt datori să respecte principiile privind reclama profesională; este interzisă reclama nejustificată sau cu atribuiri de pretinse titluri ori calităţi ştiinţifice. Articolele, lecturile, filmele, emisiunile de radio sau de televiziune, ca şi convorbirile care implică mijloace de informare de masă destinate publicului larg trebuie să aibă caracter educativ, să servească interesul general al profesiei şi să nu constituie un mod de reclamă în interes personal.(2) Medicul veterinar, atât în exercitarea profesiei, cât şi în viaţa socială, poate folosi denumirea profesiei, specializarea sau gradul său ştiinţific, dar fără a avea caracter de reclamă. În exercitarea profesiei medicul veterinar trebuie să folosească numai acele specializări sau grade ştiinţifice care au legătură cu activitatea pe care o exercită.(3) Exprimarea unei păreri – verbal sau în scris – trebuie să fie bazată pe observaţii personale sau pe documente autentice corecte ca formă şi conţinut, netendenţioase, expuse clar şi concis.(4) Medicul veterinar poate acorda declaraţii presei scrise, radioului şi televiziunii în calitatea sa de cetăţean, exceptând cazul bolilor declarabile, care cad sub incidenţa secretului profesional. Declaraţia sa nu poate cuprinde manifestări extremiste, expresii compromiţătoare, opinii nefundamentate ştiinţific care să ducă la dezinformarea publicului. El trebuie să aibă în vedere toate consecinţele posibile ale declaraţiilor sale.Art. 13. – (1) Medicii veterinari sunt datori să păstreze secretul profesional, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Ei sunt exoneraţi de această obligaţie în cazul audierii ca martori.(2) Fac obiectul secretului profesional şi datele privind efectivele, întreţinerea şi creşterea animalelor, precum şi intervenţiile veterinare efectuate.(3) În caz de vânzare, cumpărare sau schimb al unui animal tratat de medicul veterinar, acesta nu poate să dea garanţie, atrăgând atenţia asupra acestui lucru celui care vinde animalul. Cazul trebuie consemnat în evidenţa medicului veterinar.(4) Dacă într-un caz de vânzare-cumpărare cumpărătorul solicită consultaţie pentru stabilirea garanţiei, aceasta poate fi efectuată numai cu acceptul vânzătorului. Acest accept trebuie consemnat în scris, sub forma unui act privat de bază.(5) În acest caz rezultatul consultaţiei priveşte ambele părţi.(6) În cazul în care atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul aparţin clientelei lui, medicul veterinar poate decide dacă acordă sau nu consultanţă pentru vânzarea, cumpărarea, schimbul sau evaluarea animalului.(7) Dacă actul de vânzare – cumpărare a avut loc, iar cumpărătorul solicită o consultaţie privind un viciu de garanţie sau o suspiciune a acestuia, medicul veterinar, înainte de acordarea consultaţiei, trebuie să se convingă dacă solicitantul este proprietarul animalului. Locul şi ora consultului, în acest caz, trebuie aduse obligatoriu şi la cunoştinţa celeilalte părţi.(8) Evidenţele medicului veterinar conţin informaţii care trebuie păstrate cu grijă, pentru a nu periclita păstrarea secretului profesional. În cazuri de vânzare – cumpărare de animale, în evidenţele tehnice se înscriu numai datele strict necesare.(9) Dacă medicul veterinar face referire la asemenea cazuri în cadrul unor conferinţe, articole de specialitate, eventual publicaţii de altă natură, referirea se poate face numai cu respectarea drepturilor personale.Art. 14. – Medicul veterinar chemat în faţa unei instanţe a Colegiului Medicilor Veterinari este obligat, în conformitate cu reglementările în vigoare, să se prezinte în faţa acesteia, cu excepţia unei situaţii deosebite, şi să răspundă cu sinceritate la toate întrebările care îi vor fi puse.Art. 15. – Este interzisă practicarea unor activităţi publice sau politice în măsură să aducă prejudicii profesiei, direct sau indirect, precum şi a celor care sunt în contradicţie cu Legea nr. 160/1998, republicată, şi cu prezentul Cod de Deontologie.CAPITOLUL IIIDrepturi şi îndatoriri faţă de colegi şi colaboratoriArt. 16. – Păstrarea relaţiilor de confraternitate, bazate pe principii etice şi legale, cu acordarea reciprocă de sprijin moral, sau după caz, posibilităţi de ajutor material, sunt drepturi fundamentale ale medicilor veterinari.Art. 17. – (1) Este interzisă criticarea publică directă sau indirectă a unui confrate.(2) Sunt interzise cu desăvârşire insulta, calomnia sau orice alt comportament de natură să prejudicieze onoarea, prestigiul sau dreptul la intimitate.(3) Orice diferend sau stare conflictuală între colegi se va soluţiona numai pe cale amiabilă între părţi sau în faţa unei instanţe a Colegiului Medicilor Veterinari.(4) Medicul veterinar trebuie să adopte faţă de un coleg al său un comportament cu care să îşi asigure respectul şi încrederea acestuia în activitatea sa. Medicul veterinar nu poate critica în prezenţa unei terţe persoane pregătirea, constatările, metodele curative, talentul chirurgical sau comportamentul altui coleg.(5) Fiecare medic veterinar este obligat să ia apărarea colegilor faţă de criticile nefondate ale diferitelor persoane şi să le respingă.(6) Dacă un medic veterinar constată o greşeală evidentă în activitatea altui medic veterinar, trebuie să îl atenţioneze cu tact, iar la nevoie, să îl informeze pe superiorul acestuia sau Colegiul Medicilor Veterinari.Art. 18. -(1) Medicii veterinari îşi pot acorda sprijin reciproc în stabilirea unui diagnostic.(2) Medicul veterinar are dreptul să fie înlocuit temporar numai de către alt medic veterinar înscris în Colegiul Medicilor Veterinari, în condiţiile unei convenţii scrise şi acceptate mutual. De îndată ce titularul îşi reia activitatea, înlocuitorul se va retrage şi îl va informa pe cel înlocuit despre activitatea depusă.(3) Este de datoria medicului veterinar să ofere toate informaţiile necesare colegului care îl înlocuieşte sau care asigură serviciul de gardă. El trebuie să ofere acestor colegi relaţii despre tratamentele în curs, diagnosticele puse, rezultatele terapiei, iar în cazul epizootiilor, despre starea investigaţiilor. Medicul veterinar înlocuitor şi cel care asigură serviciul de gardă au aceleaşi obligaţii când cedează serviciile.(4) Medicul veterinar trebuie să îşi programeze în aşa fel lucrările cu termen sau acţiunile oficiale încât să fie executate de el. Acestea pot fi lăsate în sarcina colegului înlocuitor numai în cazuri bine motivate, iar acţiunile oficiale, doar cu acordul autorităţilor sanitare veterinare şi numai dacă cel care îl înlocuieşte şi le poate asuma.(5) Medicul veterinar înlocuit şi cel înlocuitor au drepturi şi obligaţii identice; cu toate acestea, acţiunile în masă pot fi organizate numai cu acordul celui înlocuit. Medicul veterinar înlocuitor trebuie să spună proprietarilor de animale, fără echivoc, că el funcţionează ca înlocuitor, iar după perioada de înlocuire să accepte numai solicitările care nu pot fi considerate drept „racolare de clientelă”.Art. 19. – În cazul unui consult, relaţiile dintre medicii veterinari trebuie să fie cooperante şi dintre cele mai cordiale; medicul veterinar consultant nu trebuie să se considere superior celui curant.Art. 20. – (1) Clientela nu are caracter de teritorialitate şi nici de exclusivitate.(2) Deturnarea sau încercarea de deturnare a clientelei sunt interzise, precum şi orice act de concurenţă neloială.(3) Medicul veterinar curant, precum şi clientul au dreptul să solicite consultaţia altui medic veterinar.(4) Medicul veterinar consultant este bine să aibă acordul medicului veterinar curant, cu care va colabora începând de la anamneza detaliată şi până la prescrierea tratamentului de urmat, care se stabileşte de către cei 2 medici după discutarea discretă a cazului.(5) Alegerea medicului veterinar pentru consultaţie sau consultanţă este dreptul persoanei fizice sau juridice care o solicită.(6) Medicul veterinar trebuie să se ferească de recrutarea incorectă a clientelei prin folosirea de agenţi sau activitate promoţională incorectă.(7) Medicul veterinar nu poate oferi unei terţe persoane nici un fel de onorariu pentru că l-ar fi recomandat cuiva.(8) Activitatea promoţională nu trebuie să aducă atingere drepturilor personale ale altora sau să ducă la concurenţă neloială între medicii veterinari.(9) Medicul veterinar are dreptul ca în timp de 60 de zile de la înregistrarea sa să îşi publice, într-un mod decent: sediul, adresa, numărul de telefon, orarul de consultaţie, specialitatea în mediile de informare. În cazul în care intervin modificări, anunţul poate fi repetat după alte 60 de zile.(10) Se consideră reclamă incorectă dacă medicul veterinar comunică prin mass media, în ţară sau peste hotare, informaţii false despre persoana sau activitatea sa. Nu se consideră reclamă incorectă dacă despre medicul veterinar apar studii, interviuri, reportaje, anunţuri. Periodicitatea şi conţinutul acestora nu trebuie să lezeze bunul simţ. Medicul veterinar nu trebuie să creeze impresia că are rezultate superioare colegilor săi ori că lucrează cu tarife mai mici.(11) Medicul veterinar trebuie să se abţină să creeze neîncredere în rândul deţinătorilor de animale faţă de alţi colegi în lipsă sau faţă de colegul pe care îl înlocuieşte, care ar putea avea drept rezultat lărgirea propriei clientele.Art. 21. – Medicul veterinar este obligat să răspundă, în limitele competenţei sale, la orice solicitare de consultaţie sau consultanţă. El are dreptul să obţină toate informaţiile despre cazul în speţă, de natură să îi faciliteze consultaţia sau consultanţa.Art. 22. – Medicul veterinar poate refuza să îşi ofere serviciile în cazul:a) neachitării taxelor aferente de către solicitant;b) în cazul în care i se refuză furnizarea informaţiilor necesare, inclusiv celor privind intervenţii anterioare practicate de alt confrate sau de către un empiric;c) atitudini dispreţuitoare, injurioase sau agresive ale solicitantului sau ale unei (unor) persoane care îl însoţesc pe acesta.Art. 23. – (1) Tratamentul prescris va fi aplicat de medicul veterinar curant, misiunea medicului veterinar consultant încetând din acel moment. În cazul în care medicul veterinar curant nu este de acord cu tratamentul prescris de medicul veterinar consultant, el poate refuza să îl aplice, solicitând în acest caz o nouă consultaţie. Dacă ea este refuzată de proprietar, medicul veterinar curant îşi poate declina responsabilitatea.(2) Pentru a preveni orice situaţie litigioasă derivând din cele de mai sus, este necesar ca proprietarul să fie informat despre diagnostic, prognostic, tratament, inclusiv preţul aproximativ al acestuia, făcând astfel clientul responsabil de decizia luată.Art. 24. – (1) Tarifele vor fi stabilite de fiecare medic veterinar în funcţie de competenţele pe care i le atribuie titlurile profesionale recunoscute oficial.(2) Tarifele nu pot fi acceptate nici într-un caz sub cele minime stabilite periodic de Colegiul Medicilor Veterinari.(3) Pentru asistenţa medicală veterinară prestată, medicul veterinar are dreptul la rambursarea cheltuielilor şi încasarea tarifelor pentru manoperă.(4) Medicul veterinar este obligat să afişeze la dispensarul său tarifele aplicate. O dată cu solicitarea unei prestaţii, deţinătorul de animale trebuie să accepte tariful.(5) Medicul veterinar, după efectuarea intervenţiei, face calculul onorariului (tariful plus cheltuielile ocazionale) pe care îl încasează, exceptând cazul în care a convenit altfel cu proprietarul. Plata onorariului este obligatorie din partea proprietarului sau din partea împuternicitului acestuia.(6) În cazul prestaţiilor asupra efectivelor mari din ferme, onorariul trebuie să fie în raport cu prestaţiile prevăzute în contractul încheiat în prealabil. Deţinătorul de animale va suporta toate cheltuielile ocazionate de consultul animalelor.(7) Onorariul se plăteşte pentru tratarea animalului bolnav şi pentru consultanţa de specialitate acordată.(8) Medicul veterinar poate renunţa la onorariu sau la tariful de lucru:a) dacă tratează animalul unei rude până la gradul al III-lea inclusiv sau al unui alt medic veterinar;b) dacă proprietarul a suferit o pagubă prea mare în raport cu costul intervenţiei;c) dacă a tratat animalele unei organizaţii de caritate;d) dacă a tratat câini ghizi pentru nevăzători sau animale accidentate a căror viaţă era în pericol iminent.Art. 25. – Prestaţiile oferite de către medicul veterinar vor fi corespunzătoare nivelului actual al ştiinţelor medicale veterinare.Art. 26. – Medicul veterinar va lua apărarea confratelui acuzat de o greşeală necomisă, cunoscând că medicul veterinar nu poate fi făcut răspunzător de rezultate, ci numai de mijloacele folosite şi de modul de lucru.Art. 27. – Medicul veterinar va manifesta o atitudine de respect mutual intercolegial, îndatorire care îl obligă să nu provoace unui coleg daune de orice natură.Art. 28. – Medicul veterinar va cultiva în rândul colaboratorilor cinstea, încrederea, respectul, corectitudinea, atitudinea de loialitate şi se va abţine să dea informaţii care ar putea dăuna unui coleg.Art. 29. – Consideraţia pentru predecesorii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea profesiei, precum şi faţă de confraţii cu realizări deosebite, cu conduită ireproşabilă şi activitate neobosită în slujba profesiei reprezintă o îndatorire a fiecărui medic veterinar.Art. 30. – (1) Medicul veterinar de liberă practică are dreptul să angajeze alţi medici veterinari şi personal auxiliar.(2) El va veghea ca aceştia să nu execute acţiuni de natură să-l implice în practica ilicită care se pedepseşte prin lege.Art. 31. – Medicul veterinar trebuie să-şi ordoneze în aşa fel activitatea încât să nu ştirbească prestigiul corpului medical veterinar.Art. 32. – (1) Fiecare membru al Colegiului trebuie să acorde celorlalţi membri, cât şi celor aleşi în funcţii de conducere respectul cuvenit şi să pretindă acelaşi lucru faţă de persoana şi munca sa.(2) Eventualele observaţii şi critici fondate trebuie făcute cunoscute organelor competente ale Colegiului, într-un cadru demn şi în limitele unor norme comportamentale unanim acceptate.CAPITOLUL IVDrepturi şi îndatoriri faţă de proprietarii de animaleArt. 33. – (1) În relaţia cu clienţii medicul veterinar trebuie să dea dovadă de competenţă, tact, seriozitate şi înţelegere faţă de natura afectivă a relaţiei acestora cu pacienţii.(2) În acest sens medicul veterinar va informa clientul despre starea pacientului, tratamentul indicat şi costul estimativ al acestuia; va evita aplicarea unor tratamente inutile; se va rezuma la numărul de consultaţii strict necesare.Art. 34. – Pe parcursul tratamentului sau al actului chirurgical, medicul veterinar este obligat să atragă atenţia deţinătorului animalului despre costul intervenţiilor. În cazurile în care rezultatele intervenţiilor nu pot fi garantate, deţinătorii de animale trebuie să fie preveniţi asupra posibilelor consecinţe. În cazul în care, chiar prevenit asupra posibilelor riscuri şi consecinţe, deţinătorul animalului insistă pentru intervenţie, o eventuală daună nu poate fi pusă în sarcina medicului veterinar, dacă intervenţia a fost corectă. Atât faptul că medicul veterinar a prevenit deţinătorul asupra riscului, cât şi insistenţa acestuia pentru intervenţie trebuie consemnate în scris.Art. 35. – Conduita medicului veterinar în acordarea asistenţei medicale veterinare presupune:a) investigaţia medicală veterinară trebuie să ţină cont de toate datele anamnestice şi de semnele de boală;b) pacientul trebuie să beneficieze, în condiţiile date, de un tratament adecvat;c) să instituie cu cea mai mare grijă acele măsuri care sunt necesare pentru prevenirea şi evitarea răspândirii bolii, salvarea vieţii pacientului, vindecarea şi restabilirea capacităţii de producţie;d) poate recurge la un consult colectiv, atât în cazurile prevăzute de normele tehnice, cât şi din proprie iniţiativă;e) pe parcursul activităţii este răspunzător de metoda de investigaţie, medicaţia şi mijloacele terapeutice;f) poate prescrie şi folosi numai medicamente cunoscute şi înregistrate în ţară, iar în caz de folosire experimentală a unui medicament, este obligat să solicite în scris acordul deţinătorului de animale.Art. 36. – (1) Un consult colectiv poate fi propus de medicul veterinar sau poate fi solicitat de proprietar.(2) Medicul veterinar curant are obligaţia să informeze în amănunt şi la obiect colegii despre obiectul consultului.(3) Activitatea medicilor veterinari chemaţi la consult nu înseamnă micşorarea încrederii în medicul veterinar curant şi nici micşorarea autorităţii sale profesionale.Art. 37. – Medicul veterinar are obligaţia de a stabili calitatea celui care se prezintă cu animalul dacă este proprietar, deţinător sau are drept de uzufruct în cazuri de castrare sau în alte intervenţii care provoacă modificări ireversibile în organism, intervenţia făcându-se cu acordul scris al deţinătorului.Art. 38. – Medicul veterinar este obligat să facă cunoscut programul său de lucru, din care să rezulte când şi unde poate fi găsit, unde şi când i se pot lăsa mesaje. În caz de absenţă trebuie să facă publică durata absenţei, numele celui care îl înlocuieşte, adresa şi telefonul acestuia.Art. 39. – Medicul veterinar este obligat ca pe lângă atribuţiile oficiale şi alte sarcini să ia în considerare caracterul de prim ajutor, urgenţa şi gravitatea cazurilor anunţate. După anunţare şi luarea la cunoştinţă, ordinea de urgenţă este stabilită de către medicul veterinar. În cazul anunţării simultane a mai multor cazuri urgente, medicul veterinar trebuie să procedeze raţional, cerând ajutorul unui coleg şi să acorde sfaturi de prim ajutor deţinătorilor de animale.Art. 40. – (1) Orice situaţie care pune în pericol iminent viaţa animalului necesită prim-ajutor.(2) Acordarea de prim-ajutor nu poate fi refuzată. Cazul beneficiază de prioritate.Art. 41. – Medicul veterinar trebuie să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile indispensabile pentru intervenţie şi tratament, dacă sunt asigurate condiţiile de microclimat şi dacă cel chemat să colaboreze este apt, sănătos. Dacă aceste elemente nu sunt întrunite, el trebuie să refuze intervenţia.Art. 42. – Medicul veterinar trebuie să îşi conducă evidenţele tehnice şi financiar – contabile în conformitate cu prevederile legale.Art. 43. – Medicul veterinar este obligat după fiecare consultaţie să îl pună în temă pe deţinătorul de animale în legătură cu caracterul bolii – dacă boala este transmisibilă sau nu, dacă membrii familiei se pot îmbolnăvi sau nu – despre prognostic, costurile probabile ale tratamentului şi posibilităţile de valorificare în caz de tăiere de necesitate.Art. 44. – Medicul veterinar trebuie să îl îndrume pe proprietar asupra măsurilor ce trebuie aplicate pentru limitarea pagubei deja produse sau pentru prevenirea alteia. Dacă deţinătorul de animale nu se conformează şi prin activitatea sa lezează regulile sanitare veterinare privind apărarea sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice, el este avertizat de medicul veterinar care anunţă autorităţile competente.Art. 45. – Acordarea asistenţei medicale trebuie refuzată:a) dacă aceasta contravine legii;b) în caz de solicitare a eutanasiei, dacă dreptul de proprietate asupra animalului nu este lămurit pe deplin;c) dacă intervenţia atrage modificări ireversibile, iar dreptul de proprietate nu este pe deplin lămurit, de exemplu castrări, vasectomie la animale de prăsilă;d) dacă se solicită intervenţii menite să mascheze defecte congenitale, în condiţiile în care fondul genetic ar rămâne neschimbat;e) în cazurile de vânzare–cumpărare pentru ascunderea anumitor vicii ale animalului;f) dacă intervenţia solicitată depăşeşte capacităţile sale sau dacă nu dispune de condiţiile de dotare adecvate, exceptând cazurile de prim ajutor. În asemenea cazuri este obligat să atragă atenţia proprietarului că el a îndepărtat pericolul iminent de moarte şi că tratamentul trebuie continuat la un alt medic veterinar dotat corespunzător.Art. 46. – Acordarea asistenţei medicale poate fi refuzată:a) dacă proprietarul nu respectă indicaţiile medicului veterinar, deşi a fost avertizat asupra comportamentului animalului;b) dacă animalul a fost tratat şi de un alt medic veterinar, dar medicul veterinar ulterior solicitat nu a obţinut informaţiile indispensabile privind tratamentele anterioare;c) dacă rezultatul scontat este mai mic decât riscul;d) dacă proprietarul nu poate asigura condiţiile impuse de intervenţie;e) dacă este solicitat de o persoană de rea-credinţă; refuzul nu este valabil în cazuri de prim ajutor, suspiciune de boală infectocontagioasă sau zoonoze; chiar şi în cazul unei asemenea persoane medicul veterinar poate acorda asistenţă dând toate indicaţiile în prezenţa unor martori credibili;f) dacă proprietarul îl discreditează, îl insultă sau chiar devine violent;g) dacă medicul veterinar se află în incapacitate obiectivă de a putea interveni.Art. 47. – (1) Animalele suferinde au dreptul la un tratament omenos. Medicul veterinar are obligaţia să le trateze cu blândeţe, căutând să evite producerea unor suferinţe inutile.(2) În cazul unor intervenţii dureroase pentru pacienţi, medicul veterinar va practica, după caz, analgezia sau anestezia locală ori generală.Art. 48. – Medicul veterinar, în activitatea sa oficială, de asistenţă curentă, în scop de diagnostic sau experimental, are obligaţia să respecte regulile de protecţie a animalelor şi să impună respectarea acestora şi de către alţii.Art. 49. – Medicul veterinar nu va efectua experimente pe animale decât în condiţiile legii şi cu asentimentul clientului, pe care îl va informa despre natura experimentului, şi numai dacă experimentul nu îi provoacă pacientului suferinţe.Art. 50. – (1) Medicul veterinar se va abţine să practice eutanasia, cu excepţia cazurilor când acesta pune capăt suferinţelor unui pacient irecuperabil. Eutanasia se va efectua prin metode aprobate de Colegiul Medicilor Veterinari, care în mod cert nu implică suferinţe suplimentare pacientului.(2) La cererea proprietarului, medicul veterinar poate ucide animalul dacă dreptul de proprietate este pe deplin lămurit sau în cazul în care uciderea este impusă de lege. În asemenea cazuri se aleg soluţii care să nu cauzeze dureri inutile pentru animal şi resentimente din partea celor ce asistă.(3) Procedura se execută fără asistenţă publică.Art. 51. – În cursul prinderii, contenţionării şi al tratamentului medicul veterinar trebuie să aleagă soluţii care nu cauzează dureri sau suferinţe inutile.CAPITOLUL VAlte îndatoriri ale medicilor veterinariArt. 52. – În relaţiile cu autorităţile de stat:a) să respecte legile şi să se conformeze dispoziţiilor şi normelor legale care privesc activitatea pe care o desfăşoară;b) medicii veterinari din serviciile publice, să-şi îndeplinească întocmai atribuţiile ce le revin, corespunzător funcţiei.Art. 53. – Medicul veterinar nu poate abuza de situaţia pe care i-o conferă o însărcinare oficială, calitate pe care nimeni nu o poate folosi pentru obţinerea de avantaje sociale şi economice necuvenite.Art. 54. – Medicul veterinar de liberă practică având şi atribuţii oficiale trebuie să evite atât incompatibilitatea, cât şi confuzia între cele două domenii. Un medic veterinar din serviciul public care desfăşoară şi o activitate de liberă practică, datorită incompatibilităţii, nu poate controla un alt medic veterinar în domeniul de liberă practică. El nu poate crea impresia că ar avea acest drept datorită pregătirii sale profesionale sau atribuţiilor de funcţionar public.Art. 55. – Medicul veterinar, dacă execută atribuţii oficiale, trebuie să adopte o relaţie corectă de comportament faţă de superiorii şi subalternii săi, faţă de alte autorităţi şi de reprezentanţii acestora. Trebuie să respecte şi să pretindă acelaşi lucru pentru persoana sa.Art. 56. – Dacă medicul veterinar, după părerea sa, se simte lezat în demnitatea sa profesională sau umană, de superiorii săi sau de alte autorităţi, legat de activitatea sa cu atribuţii oficiale sau de alte activităţi în domeniul medical veterinar, trebuie să se adreseze Colegiul Medicilor Veterinari.Art. 57. – Faţă de persoanele aparţinând altor profesii:a) medicul veterinar nu va permite nici unei alte persoane din afara profesiei să practice acţiuni medicale veterinare. Aici se includ şi auxiliarii, care pot efectua unele acţiuni medicale veterinare simple, dar numai în prezenţa sau cu aprobarea medicului veterinar;b) relaţiile medicului veterinar cu reprezentanţii altor profesiuni cu care vine în contact în practicarea medicinii veterinare vor fi de colaborare.Art. 58. – Medicii veterinari membri ai Colegiul Medicilor Veterinari desemnaţi ca experţi tehnici şi experţi desemnaţi ai societăţilor de asigurări au obligaţia să respecte prevederile prezentului cod.Art. 59. – În cazul încetării temporare sau definitive a exercitării profesiei, medicul veterinar de liberă practică va informa în scris Consiliul Judeţean/ M. Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari.Art. 60. – Medicii veterinari de liberă practică îşi vor desfăşura activitatea în limita domeniilor înscrise în atestatul de liberă practică.Art. 61. – Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari pot desfăşura activităţi sanitare veterinare de liberă practică numai dacă deţin atestat de liberă practică.CAPITOLUL VIDispoziţii finaleArt. 62. – Interesele particulare ale medicilor veterinari nu pot leza interesele generale ale corpului medical veterinar.Art. 63. – (1) Exercitarea ilicită a oricărei activităţi specifice profesiei de medic veterinar de către orice persoană care nu are calitatea de membru a Colegiului Medicilor Veterinari constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii.(2) Sesizarea organelor competente se face de către biroul executiv al consiliilor judeţene şi al Consiliului Municipiului Bucureşti şi se aduce la cunoştinţă Biroului executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor Veterinari.Art. 64. – (1) Medicul veterinar este obligat să informeze preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari în cazul în care împotriva sa a fost dată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care are legătură cu exercitarea profesiei.(2) Orice membru al Colegiului Medicilor Veterinari are obligaţia să participe la adunările generale sau alte întruniri ale acestuia, şi să îşi achite în mod regulat cotizaţia.(3) Medicul veterinar trebuie să-şi facă cunoscute opiniile privind activitatea sanitară veterinară şi structura organizatorică a exercitării profesiei prin intermediul Colegiului Medicilor Veterinari.Art. 65. – Medicul veterinar de liberă practică trebuie să posede echipamente, mijloace, instalaţii şi spaţii corespunzătoare pentru organizarea şi funcţionarea cabinetelor, clinicilor, altor servicii, conform normelor stabilite, întreţinute corespunzător în vederea desfăşurării actului medical.Art. 66. – Nerespectarea principiilor de deontologie medicală veterinară, precum şi abaterile de la îndatoririle ce revin medicilor veterinari se sancţionează de către comisiile judeţene, Comisia Municipiului Bucureşti şi Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii a Colegiului Medicilor Veterinari, potrivit prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Veterinari.Prezentul cod a fost aprobat de către Congresul Naţional al medicilor veterinari.