În Hunedoara rata reală a şomajului depăşeşte cu mult media pe ţară. Un sfert dintre locuinţe sunt goale, proprietarii lor fiind plecaţi la muncă în străinătate, iar salariul mediu net este de aproximativ 800 de lei. Asta nu înseamnă că oraşul nu îşi permite luxul de a avea unul dintre puţinele cimitire destinate exclusiv animalelor de companie. De fapt, un asemenea cimitir mai există doar la Bucureşti, după cum spun proprietarii.
Deschis în urmă cu doi ani, cimitirul „Rămas bun” are deja 50 de morminte. Clienţii nu sunt doar din oraş. Foarte mulţi dintre proprietarii de animale din Deva (reşedinţa de judeţ, unde situaţia economică este mai bună) vin să-şi înmormânteze câinii şi pisicile la cimitirul de la marginea Hunedoarei. Nu lipsesc însă nici clienţii din alte judeţe: Arad, Timiş, Oradea sau Alba. „În special persoanele care locuiesc la bloc şi care îşi iubesc prea mult animalele, în momentul în care acestea mor, nu le pot lăsa la voia întâmplării, pe câmp, ori la ghena de gunoi. Pentru asemenea persoane am făcut acest cimitir, după ce am învăţat şi noi cât de mult te poate iubi necondiţionat un căţel, sau o pisică”, spune Horea Bodrean (19 ani), administratorul cimitirului.
Familia deţine o afacere în domeniul transporturilor de mărfuri, iar cimitirul a apărut „mai mult din dorinţa de a le veni în ajutor proprietarilor de animale”, spune tânărul. Locul de veci, e cumpărat pe veci şi costă 200 – 400 de leiLa cimitirul „Rămas bun”, un loc de veci costă între 200 şi 400 de lei şi nu mai este necesară o nouă taxă, plătită peste 10, 15 sau 20 de ani aşa cum se practică în unele cimitire „pentru oameni”. Taxa variază în funcţie de dimensiunile animalului înmormântat: 200 de lei pentru o pisicuţă sau un pechinez, 250 de lei pentru un caniş, 300 pentru un cocker şi 400 pentru câinii de talie mare. Proprietarii care vor săşi incinereze animale pot face acest lucru, la acelaşi cimitir, contra unei taxe de 500 de lei. Proprietarii cimitirului spun că, în curând, vor acorda şi serviciul de preluare de acasă a animalului decedat, mai ales pentru proprietarii domiciliaţi la distanţe mari, taxa de transport fiind de 1,3 lei pe kilometru.Proprietarul va primi apoi imagini cu întreaga operaţiune de transport şi înhumare, ori incinerare.Locul e înveselit de căţeiUnii dintre stăpânii animalelor înmormântate aici obişnuiesc să mai vină la morminte. Unii chiar şi de două ori pe săptămână. Pentru ei, administratorii au lăsat drept „paznici” câţiva căţeluşi drăgălaşi şi prietenoşi, cu care vizitatorii se pot juca. „Nu am vrut ca cimitirul animalelor să fie un loc trist. Am vrut să înveselim cumva atmosfera, astfel încât, atunci când stăpânii animalelor înmormântate vin aici, să îşi amintească de animăluţele lor, să se joace cu căţeii şi să nu mai fie atât de supăraţi”, spune Horea Bodrean. Tânărul adaugă că speră ca, nu peste multă vreme, mentalităţile să se schimbe şi pe la noi, mărturisind că demersul familiei sale de a înfiinţa un asemenea cimitir s-a lovit de multe prejudecăţi, în timp ce, în Statele Unite, de exemplu, unii stăpâni sunt înmormântaţi la un loc cu animalele pe care le-au iubit atât de mult.Familia Bodrean a primit deja solicitări să amenajeze asemenea cimitire şi în Braşov sau Cluj Napoca, însă, deocamdată se concentrează, doar pe cel de la Hunedoara.Autor: Ciprian Iancu