Din cuprinsul articolului
Urșii sunt mai deștepți. Când ne gândim la animale inteligente, ne vin în minte specii precum cimpanzeii, delfinii și ciorile. Cu toate acestea, ar putea exista un alt animal neașteptat care să urce în rândul creaturilor inteligente. Da, urșii sunt mai deștepți decât se credea.
Cercetări recente au descoperit că unele specii de urși sunt capabile să folosească unelte pentru a-și procura hrana. Ba chiar un urs polar a fost văzut folosind un bloc de gheață pentru a bate o focă – o trăsătură asociată de obicei doar cu eșaloanele superioare ale animalelor inteligente.
Urșii sunt mai deștepți. Și mai simpatici
„Există, în principiu, două tipuri de inteligență, cea practică și cea socială”, a declarat Chris Newman, cercetător în domeniul ecologiei la Unitatea de Cercetare pentru Conservarea Faunei Sălbatice de la Universitatea din Oxford. „Animalele inteligente din punct de vedere social trăiesc, în general, în grupuri, iar acest lucru este adesea legat de tipul de hrană pe care îl consumă”.
Alternativ, inteligența practică este adesea legată de dexteritate și de capacitatea de a manipula mediul înconjurător.
Animalele ce se cațără
„În rândul mamiferelor, aceasta este o caracteristică a speciilor ”cățărătoare”. Care pot prinde lucruri cu „mâinile” și au o anatomie a șoldurilor care le permite să stea biped o vreme. Pentru a-și folosi mâinile, desigur”, a spus Newman. „Evident, primatele exemplifică acest tip de inteligență practică. O altă creatură inteligentă este ratonul, cu mâini foarte îndemânatice. Dar și cu o înclinație de a forma grupuri sociale – minim grupuri formate din mamă și urmași. Chiar și ciorile vor folosi unelte în cioc. În cele din urmă, dexteritatea și utilizarea uneltelor poate duce la rezolvarea unor probleme complexe. La utilizarea unor unelte mai, așa cum s-a întâmplat în cazul strămoșilor noștri hominizi.”
Deși urșii sunt creaturi independente, care trăiesc și vânează singuri, cu excepția cazului în care au grijă de puii lor, ei sunt foarte specializați și capabili să se dezvolte în mediul lor, iar în ultimii ani s-a descoperit că folosesc unelte rudimentare, potrivit newsweek.
„Ei se cațără și, prin urmare, pot sta în picioare și pot face lucruri inteligente cu labele din față”, explică Newman. Acolo unde urșii excelează cu adevărat, însă, este în ceea ce privește abilitățile lor olfactive. Ei pot adulmeca o focă sub gheață, sau un rucsac cu un baton de ciocolată în el de la kilometri distanță.