V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă când o specie dispărută este găsită în viață? Răspunsul vine direct de la cercetători

După mai bine de un secol în care nimeni nu a mai văzut o broască țestoasă gigantică Fernandina (Chelonoidis phantasticus), specia a fost considerată dispărută, iar ecologistul Washington Tapia nu avea niciun plan de căutare. „Probabilitatea de a găsi o broască țestoasă uriașă era de una la un milion”, spune Tapia, care lucrează la Galápagos Conservancy.

Dar după ce colegul său Jeffreys Málaga a găsit excrememntele care au dezvăluit faptul că această reptilă este în viață, Tapia s-a răzgândit. În 2019, el a condus o expediție de cinci zile pe insula Fernandina din Galapagos, unde  au locuit cândva broaște țestoase.

Populația de broaște țestoase a scăzut în urma erupțiilor vulcanice

Fernandina este cea mai tânără insulă din arhipelag și cea mai activă din punct de vedere vulcanic, iar oamenii de știință presupun că populațiile de broaște țestoase uriașe au scăzut în urma secolelor de erupții. După patru zile istovitoare de căutări, echipa a găsit doar excremente vechi de câțiva ani în aceeași zonă cu primul raport din Malaga. Apoi, în ultima zi, un petic de vegetație i-a atras atenția lui Tapia, își amintește acesta.

După ce a mers pe jos până în zonă, echipa a găsit balegă proaspătă și, în curând, Malaga a observat un membru al speciei pierdute. La început, lui Tapia nu i-a venit să-și creadă ochilor, „dar când am avut-o pe Fernanda în mâinile mele, am crezut”, precizează cercetătorul, adăugând că echipa a numit ulterior femela țestoasă după insula sa natală. 

Găsirea unei specii presupuse dispărute poate părea un final fericit, însă organismele și oamenii de știință care le redescoperă se confruntă adesea cu un drum lung și plin de obstacole. Când bucuria unor astfel de descoperiri se risipește, încep să se adune întrebări complicate: Vor confirma testele genetice identitatea speciei? Ar trebui să fie lăsată în sălbăticie sau protejată în captivitate? Pot cercetătorii să găsească alte exemplare și să le reproducă pentru a le readuce în populații sănătoase? Și dacă nu, ce se va întâmpla?

Cercetătorii au indentificat o țestoasă despre care se credea că nu mai există

Datorită aspectului ei, Tapia și colegii săi au decis să o ia pe Fernanda în captivitate. În special, ea avea aproximativ jumătate din greutatea corporală pe care ar fi trebuit să o aibă pentru vârsta ei, pe care echipa a estimat-o la aproximativ 100 de ani, pe baza inelelor decolorate ale solzilor carapacei sale.

Determinarea identității sale a fost mai puțin simplă. Carapacea Fernandei nu avea aceeași formă ca singurul exemplar cunoscut de C. phantasticus, o broască țestoasă mascul conservată în 1906, ceea ce a pus la îndoială originea ei, explică Evelyn Jensen, ecolog moleculist la Universitatea Newcastle.

Aceasta notează că se crede că cel puțin paisprezece dintre insulele Galapagos au specii unice de broaște țestoase uriașe și că, din punct de vedere istoric, oamenii le-au transportat între insule. Astfel, părea foarte posibil ca Fernanda să fie membră a unei specii diferite, existente pe o altă insulă, spune Jensen, „mai ales pentru că arată atât de diferit de specimenul din muzeu”. 

Testele genetice au confirmat ipoteza cercetătorilor

Testele genetice recente efectuate de Jensen, Tapia și colegii lor susțin ideea că Fernanda este membră a speciei demult dispărute (Commun Biol, 5:546, 2022), deși este puțin probabil să fie ultimul cuvânt pe această temă. Un alt grup de cercetători a concluzionat că diferitele populații de pe insule sunt subspecii și a recomandat revizuirea taxonomiei pentru a grupa toate țestoasele din Galápagos într-o singură specie, lucru cu care Jensen spune că nu este de acord.

De asemenea, botanistul Wesley Knapp, de la organizația non-profit NatureServe, se confruntă cu întrebări complicate după descoperirea unei specii presupuse dispărute. În luna mai a anului trecut, după mai multe zile de drumeții prin Munții Chisos din Parcul Național Big Bend din Texas, el și colegii săi au găsit ceea ce părea a fi un stejar cu frunză lungă (Quercus tardifolia), despre care se credea că a dispărut în 2011, când a murit ultimul exemplar cunoscut din zonă.

Knapp își amintește că Michael Eason, colegul său de expediție, a exclamat brusc: „Hei, Wes! Ar trebui să vii aici”. Când Knapp a sosit, Eason i-a întins o creangă mică pe care o scosese din copac. „A fost pur și simplu, oh wow – mi se face pielea de găină chiar și când mă gândesc la asta”, spune Knapp. 

Botaniștii au redescoperti steajrul cu frunze târzii

Eason și Knapp au comparat frunzișul noului copac cu frunzele de lateleaf colectate în 1997. Frunzele speciei sunt mai groase și mai late decât cele ale speciilor de stejar înrudite și au foliculi mici, asemănători părului, pe partea inferioară, explică Knapp. Privind noile frunze, „am fost amândoi surprinși de cât de păroasă era această plantă”, spune el. Aceasta i-a convins în cele din urmă că stejarul era o frunză de lăstar autentică.

Ca și echipa lui Tapia, Knapp și colegii săi trebuie să depună eforturi pentru a demonstra că descoperirea lor este autentică. Rezultatele testelor genetice sunt așteptate încă din această iarnă, spune Knapp, dar s-ar putea să fie dificil de identificat arborele pe această bază. Deoarece stejarii au tendința de a se hibridiza, unii cercetători au susținut că steajarul cu frunze târzii (lateleaf) nu este o specie distinctă, ci mai degrabă un amestec de altele.

Cu atât de puține specimene care să surprindă variația care ar fi putut apărea în cadrul populației istorice de lateleaf, chiar și rezultatele genetice ar putea să nu fie în măsură să rezolve dezbaterea. „Când ai doar câteva exemplare pe baza cărora descrii specia”, spune Knapp, „devine greu să o aperi ca specie”. 

Broasca arlechin dipsărută în 2004 a fost descoperită în pădurea tropicală din Ecuador

Chiar și atunci când identitatea unei specii nu este pusă sub semnul întrebării, poate fi costisitor să revii din morți. Cercetătorii care au cercetat Valea Intag din Ecuador în 2016 au dat întâmplător peste doi masculi și două femele de broască arlechin cu botul lung (Atelopus longirostris), care fusese declarată dispărută în 2004. „A fost o surpriză frumoasă”, scrie într-un e-mail Andrea Terán-Valdez, biolog la Centrul de cercetare și conservare a amfibienilor Jambatu, deoarece oamenii de știință au crezut mult timp că boala fungică chytridiomicoza a exterminat broaștele.

Dar acum, ciuperca mortală nu este singura amenințare a speciei: Exploatarea minereului de cupru este planificată pentru habitatul nativ al broaștelor, ceea ce, după cum explică Terán-Valdez, ar putea contamina apa și ar putea pune și mai mult în pericol animalele din zona îngustă de pădure ecutorialăpe care o numesc casă. „Riscul pentru broască este foarte mare, deoarece, ca mormoloc, depinde sută la sută de calitatea apei”, spune ea. Un tribunal provincial din Imbabura ar putea decide în curând dacă exploatarea minieră poate continua.

Vestea bună este că, după ce a luat broaștele mascul și femelă în captivitate, Centrul Jambatu a reușit să înmulțească amfibienii și are acum aproximativ 36 de adulți și 200 de pui și mormoloci. Totuși, centrul nu poate risca încă să îi reintroducă în pădurea lor, spune Terán-Valdez. „Pentru asta, trebuie să ne asigurăm că habitatul este protejat pe termen lung”. 

O altă expediție este programătă în luna decembrie

Viitorul broaștei țestoase uriașe Fernandina și al stejarului cu frunze de latifundiar este poate și mai precar. Tapia va organiza o ultimă expediție în luna decembrie pentru a căuta mai multe specii din Fernanda. Găsirea unui mascul „ar fi pentru mine cea mai bună veste din viața mea”, spune Tapia.

În cazul în care expediția nu va avea niciun rezultat, el spune că Parcul Național Galápagos ar putea decide să o reproducă pe Fernanda cu o altă specie, așa cum a făcut în cazul altor broaște țestoase pe cale de dispariție. . Specialiștii lucrează la alte modalități de propagare a butașilor, adaugă el, cum ar fi prin altoirea unor ramuri mici de lateleaf pe puieții altor specii de stejar.

Viața pentru cei neexistenți – fie că este vorba de un copac, de o broască țestoasă sau de o broască – este fragilă, dar „ei reprezintă o speranță”, spune Terán-Valdez. „O specie care era considerată dispărută revine? Nu se întâmplă asta în fiecare zi”, potrivit the-scientist.com.