Categories: Lumea animalelor

Vaci folosite drept animale de companie. Nu sunt unele obișnuite. Uite cum arată / VIDEO

Vaci folosite drept animale de companie. Nu sunt acele vaci crescute de către fermieri pentru carnea lor sau pentru cantitatea mare de lapte pe care o pot produce, ci unele extrem de simpatice crescute pentru scopuri estetice.

Mai exact, vorbim despre văcuţele pitice, pe care unii pasionaţi de pe mapamond au început să le crească drept animale de companie.

Cei care au astfel de animale în casele lor explică că acestea tind să fie extrem de sociabile şi că iubesc să îşi petreacă timpul alături de oameni sau de alte animale domestice. Dimensiunile lor mici fac ca acestea să poată fi găzduite în casă şi, în plus, să consume puţină hrană.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că văcuţele pitice pot fi găsite în diferite zone de pe glob, existând o serie de rase care au existat de-a lungul secolelor. Totuşi, unele rase de astfel de văcuţe sunt produsul experimentelor sau, în anumite cazuri, al acondroplaziei, o condiţie medicală cunoscută sub numele de nanism, care face ca văcuţele să aibă dimensiuni cu mult sub valorile medii ale speciei sale, potrivit descopera.ro.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri