Din cuprinsul articolului
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au studiat persoanele în vârstă care aveau animale de companie și pe cele care nu aveau animale de companie pe o perioadă de șase ani, iar rezultatele au fost încurajatoare pentru proprietarii de animale de companie.
Animalele de companie ne îmbunătățesc sănătatea și bunăstarea în numeroase moduri, de la faptul că ne ajută să atenuăm simptomele depresiei și să scăpăm de stres, până la faptul că ne încurajează să ne plimbăm mai mult.
Iar acum există și alte vești bune pentru cei care au animale de companie: un nou studiu a descoperit că deținerea unui companion, de către persoanele de peste 65 de ani poate contribui, de asemenea, la prevenirea declinului cognitiv pe măsură ce îmbătrâniți.
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au testat cogniția persoanelor în vârstă, capacitatea de a dobândi și de a reține cunoștințe prin intermediul memoriei, al rezolvării problemelor și al judecății pe o perioadă de șase ani.
Autorul principal al studiului, Tiffany Braley, MD, profesor clinic de neurologie la Centrul Medical al Universității din Michigan, și colegii săi au descoperit că proprietarii de animale de companie, pe termen lung, au înregistrat un scor mai mare la aceste teste decât cei care nu dețin animale de companie.
„Studii anterioare au sugerat că legătura dintre om și animal poate avea beneficii pentru sănătate, cum ar fi scăderea tensiunii arteriale și a stresului”, a declarat Braley într-un comunicat de presă al Academiei Americane de Neurologie. „Rezultatele noastre sugerează că deținerea de animale de companie poate fi, de asemenea, protectoare împotriva declinului cognitiv”, a adăugat cercetătorul american.
Oameniii de știință au folosit date cognitive de la participanții studiului longitudinal Health and Retirement Study. În studiu au fost incluși peste 1.369 de adulți în vârstă cu o vârstă medie de 65 de ani. Cincizeci și trei la sută dintre ei dețineau animale de companie, în timp ce 32 la sută dețineau animale de companie de cinci ani sau mai mult, a precizat academia.
La începutul studiului, acești participanți aveau abilități cognitive normale. Printr-o serie de teste cognitive care s-au axat pe scăderea, numărarea și reamintirea cuvintelor, fiecare persoană a obținut un scor cuprins între zero și 27. În medie, pe parcursul a șase ani, rezultatele au indicat că proprietarii de animale de companie pe termen lung au avut scoruri cognitive compozite cu 1,2 puncte mai mari în comparație cu cei care nu aveau animale de companie.
„Deoarece stresul poate afecta negativ funcția cognitivă, potențialele efecte de amortizare a stresului pe care le are deținerea unui animal de companie ar putea oferi un motiv plauzibil pentru constatările noastre”, a spus Braley.
Ea a adăugat că animalele de companie determină o creștere a activității fizice, plimbări, timp de joacă, ceea ce ar putea, de asemenea, să îmbunătățească sănătatea cognitivă. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma rezultatele lor, a spus Braley, citat de DailyPaws.com.
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…
Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…
Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…
Importanța pe care o acordăm momentului în care privim în ochii cuiva sau a ceva…