Este alertă de mediu după ce doi pescari orădeni, pasionați de pescuit și de ecologie, au găsit un exemplar de pește din specia piranha în râul Crişul Repede. Garda de Mediu a confirmat descoperirea şi a demarat o anchetă pentru a stabili în ce condiții a putut ajunge peștele în râu și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru ecosistemul local.
Șeful Gărzii de Mediu a afirmat că a anunțat și alte instituții, între care Agenția pentru Pescuit și Acvacultură, AJVPS, ca gestionar al fondului piscicol, precum și Agenția pentru Arii Naturale Protejate.
Autoritățile, în frunte cu Garda de Mediu Bihor trebuie să stabilească cum a ajuns peștele piranha în râu. Cel mai probabil, peștele a fost a fost aruncat de cineva care l-a avut ca animal de companie. Vorbim despre un piranha cu burtă roșie, un exemplar extrem de agresiv și foarte vorace, care trăiește în America de Sud. A fost descoperit chiar în centrul orașului Oradea, chiar în apele Crișului Repede.
În mod normal, date fiind temperaturile, acesta nu ar fi putut să supraviețuiască. Dacă sunt mai multe exemplare și au avut posibilitatea de a migra în râul Pețea, acolo unde sunt și izvoare termale, atunci fauna de acolo este pusă într-un real pericol, explică specialiștii.
Acum, cu ajutorul camerelor de supraveghere se încearcă identificarea persoanei care ar fi aruncat acel pește și tragere la răspundere.
Mai mult decât atât, vor fi controale și în magazinele de animale din Oradea. Vă reamintim că în octombrie, tot în Oradea, au fost descoperiți trei pitoni regali, doi dintre ei în viață, aruncați de cineva care s-a plictisit de ei.