Pandemia de coronavirus și măsurile de limitare a răspândirii virusului au adus și o veste bună! A crescut cererea de adopție a animalelor de companie, asta din cauza sentimentului de singurătate pe care îl resimțim atunci când limităm ieșirile din casă și ne protejăm.
A crescut numărul de adopții în rândul animalelor de companie!
Piața crescătorilor de animale a cunoscut o creștere impresionantă a numărului de cereri de adopție, cât și de cumpărare. Această acțiune este cu atât mai impresionantă cu cât impactul pandemiei a adus efecte negative pe plan financiar, iar toate datele duceau către o „prăbușire” a pieței crescătorilor de animale.
Spre uimirea tuturor, a fost înregistrată o dorință ridicată de a păstra animalele, fiind astfel limitat procesul de a vinde mai departe pentru profit.
În urma unui studiu realizat de American Pet Products Association, aflăm că peste trei sferturi dintre americani consideră animalul de companie un ajutor pentru a depăși stresul generat de pandemie și influența știrilor negative de la TV.
Astfel, fundația Battersea Dogs Home din Marea Britanie a declarat că au scăzut cazurile de salvare, iar firma Zoetis a înregistrat o creștere spectaculoasă pe plan financiar.
Riscurile unei așa-numite „adopție impulsivă”
Însă, decizia de a adopta un animal de companie în această perioadă de pandemie trebuie analizată pe deplin. În urma unui comunicat al centrului de adăposturi canine, The Kennel Club din Marea Britanie, aflăm că s-a dublat numărul căutărilor pentru adopții:
„Numărul căutărilor pentru câini pe site-ul nostru s-a dublat de la începutul pandemiei şi ne temem să nu ajungă în stradă un număr foarte mare dintre ei. Dacă vă gândiţi la adoptarea unui animal în aceste vremuri nesigure, este important să vă amintiţi că este o mare responsabilitate şi că nu ar trebui să o faceţi, dacă nu puteţi avea grijă de animăluţ pentru o perioadă lungă.”, au transmis reprezentanţii adăpostului pentru BBC.
Cererea de adopție a unui animal de companie ar trebui astfel să îi ofere viitorului animăluț o familie stabilă și iubitoare pentru toată viața, nu doar în această perioadă a pandemiei.