Victoraș, să ai grijă de copii…

N-am înțeles niciodată de ce iubitorii de animale nu-i iau acasă, de parcă a iubi animalele înseamnă doar să le dai de mâncare din resturile prânzului, să te emoționezi 5 minute pe zi, după care să-ți vezi de ale tale. A iubi un animal de companie, de la hamster la cățel, înseamnă să ai grijă de el de dimineață până seara, să-l duci la doctor atunci când e bolnav, să fi responsabil de ceea ce se întâmplă cu el.Mentalitatea de tip rural care domină Bucureștiul, o civilizație cu băncuță la poartă (sau în fața blocului), face ca preocuparea legată de câinii comunitari să semene cu atitudinea de la țară: câinele din fața blocului este asimilat câinelui din bătătură. O cratiță cu apă și o pungă de resturi reprezintă grija maximă.În rest ocolim excremente, traversăm cu căruciorul pe partea cealaltă a străzii și ne mirăm că trăim într-un oraș murdar și plin de boli! Iar atunci când ne confruntăm cu o tragedie de tipul celei petrecute zilele trecute, ne indignăm. Oare câți oameni trebuie să mai fie mușcați, câți copii trebuie să mai moară sfâșiați de câini pentru a determina ca cineva sus-pus să-și asume o decizie?Sau copilul cui trebuie să moară pentru a obține o decizie?Ca să fie clar: am avut câine, am ajutat prieteni să aibă grijă de câini comunitari, am ținut acasă ani de zile un câine luat de pe stradă, dar nu cred că soluția ONG-urilor este corectă! Nu este normal să semnezi că ai adoptat un câine vagabond și să-i dai drumul pe stradă în minutul doi. Dacă-l iubești, ia-l acasă…P.S. Femeia care a semnat pentru câinele ucigaș mai „adoptase” încă opt! Cum mama naibii poate un om să aibă grijă de nouă câini vagabonzi? Cât de defecți suntem ca să acceptăm asemenea aberații?