Lumea animalelor

VIDEO! Din ciclul nu ne mai facem bine! Un urs prins în capcana braconierilor a fost batjocorit de mai mulți localnici

De câteva zile în spațiul public circulă o filmare în care se vede un urs prins în laț și care se chinuie în încercarea acestuia de a se elibera. Animalul sălbatic a fost găsit de sătenii dintr-o comună vasluiană, care au găsit de cuviință să-l chinuie și să-l batjocorească. Ursul a căzut în capcana întinsă de un braconier din localitatea Pădureni, comuna Oșești din județul Vaslui. 

După ce au descoperit ursul localnicii au anunțat autoritățile, dar nu înainte de a se amuza pe seama lui, mărturie stă videoclipul de mai jos. Autoritățile au fost anunțate de primarul comunei Oșești, iar la fața locului au ajuns reprezentanții Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit împreună cu organele de poliție.  

Un urs a căzut în capcana braconierilor

„Am fost sunat de paznicul de vânătoare de la Grupa II Negrești, mă voi deplasa la fața locului să văd exact despre ce este vorba. Mi-a spus că este un urs prins în laț, au fost sunate autoritățile competente să vină să-l tranchilizeze și să ridice animalul. Vom face un proces verbal, vom acționa conform procedurilor legale”, a declarat primarul din comuna amintită.

După ce au constatat fapta oamenii legii au deschis dosar penal pentru tentativă de braconaj cinegetic și au demarat cercetări pentru a identifica persoana responsabilă. 

„La data de 9 mai, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că, în zona forestieră „Pădurea Negrea”, din comuna Oșești, județul Vaslui, un exemplar din specia urs este prins într-un laț.

La locul indicat în sesizare s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, reprezentanți ai Direcției Silvice Vaslui, ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui și ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Vaslui, care au derulat activități în vederea sedării, evaluării și acordării de îngrijiri medicale exemplarului identificat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de braconaj cinegetic, urmând a fi efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui. Mamiferul a fost tranchilizat și ulterior a primit îngrijirile medicale, potrivit adevarul.ro.

Recent Posts

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

32 de minute ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

2 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

3 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

4 ore ago

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

23 de ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

o zi ago

Parteneri