Prohibitia totala la sturioni a fost extinsa, la finalul lunii aprilie 2016, pentru inca cinci ani, interdictie ce se aplica in continuare pentru toate cele cinci specii de sturioni din Dunare – cega, morun, nisetru, pastruga si viza, se arata intr-un comunicat al WWF-Romania, transmis Agerpres.Prohibitia se aplica, de asemenea, pentru vanzarea de produse, cum ar fi carne si caviar, provenite de la sturionii salbatici din Dunare.Pescuitul sturionilor a fost interzis pentru prima oara in Romania in 2006, pentru o perioada de 10 ani.Pentru a contribui la conservarea sturionilor, WWF a implementat, in perioada iulie 2012 – septembrie 2015, in Romania, Bulgaria si Austria un proiect in valoare de 770.836 euro, „Protejati sturionii, cel mai valoros dar al Dunarii”. Acesta a abordat problema pescuitului excesiv, principala amenintare directa pentru supravietuirea ultimelor populatii salbatice viabile de sturioni din Dunare, fiind adresat atat pescarilor, autoritatilor, dar si companiilor producatoare de caviar si consumatorilor.”Este nevoie de aplicarea consistenta a legii si de masuri complementare. De crearea unor mecanisme prin care pescarii sa fie sustinuti pentru a obtine venituri din surse alternative si prin care sa fie implicati in activitatile de conservare, de protejare a habitatelor, in special a celor de reproducere. Este nevoie de programe adecvate de repopulare si de programe de monitorizare a populatiilor si a efectelor masurilor de conservare”, a spus Cristina Munteanu, manager proiecte ape dulci la WWF Romania.Agentia Executiva pentru Pescuit si Acvacultura din Bulgaria a introdus o noua interdictie de cinci ani cu privire la pescuitul de sturioni in partea bulgara a Dunarii si a Marii Negre, o prelungire a prohibitiei introdusa in anul 2011. Aceasta interzice capturarea sturionilor care inca se gasesc, iar cei capturati in mod accidental trebuie eliberati imediat. WWF Bulgaria a desfasurat pe parcursul ultimilor doi ani un program de repopulare, eliberand in Dunare peste 50.000 de exemplare de cega pure din punct de vedere genetic.Pescuitul sturionilor este interzis si in celelalte tari de pe coasta Marii Negre. Turcia a interzis pescuitul sturionilor sub 10 kilograme inca din 1958, iar din 1996 a fost interzis total pescuitul sturionilor. Interdictia este in vigoare si in Ucraina din 1996, iar in Georgia din 1967. In Rusia exista interdictia de a pescui moruni in Marea Azov inca din 1985, iar din 2005 este interzis pescuitul tuturor speciilor de sturioni, inclusiv din Marea Neagra. In plus, Rusia doreste sa extinda interdictia si pentru Marea Caspica.Din 1998, toate speciile de sturioni sunt protejate de Conventia privind comertul international cu specii salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie (CITES). Acest lucru inseamna ca sturionii si produsele provenite de la acestia trebuie sa fie insotite de documentele CITES in comertul international si tot caviarul trebuie sa poarte etichete CITES. Chiar daca etichetarea nu este necesara pentru caviarul produs in SUA, produsul adus pe piata din Uniunea Europeana trebuie sa aiba eticheta CITES.