Lumea animalelor

WWF – România îi cere premierului să se implice în crearea unui plan de acțiune pentru pedepsirea și descurajarea braconajului

WWF – România îi cere premierului Dacian Cioloș să se implice în deblocarea dosarelor și în crearea unui plan de acțiune la nivel guvernamental pentru pedepsirea și descurajarea braconajului, în condițiile în care, în prezent, acest fenomen nu este tratat ca o prioritate de diversele organe ale statului, conform unui comunicat postat pe site-ul organizației.”După 10 ani de activitate în teren și două cazuri concrete de braconaj, documentate extensiv de WWF-România, am ajuns la concluzia că fenomenul braconajului nu este tratat ca o prioritate de diversele organe ale statului cu atribuții de combatere în acest sens. Adesea nu există o voință reală din partea autorităților de a identifica și a trage la răspundere făptașii, chiar dacă există suficiente indicii sau probe. Mai mult, există cazuri în care autoritățile pot fi suspectate chiar de complicitate în mușamalizarea braconajului, fapt ce duce la creșterea și încurajarea fenomenului. WWF cere prim-ministrului ca, în calitate de șef al Guvernului, să se implice în deblocarea dosarelor și în crearea unui plan de acțiune la nivel guvernamental pentru pedepsirea și descurajarea braconajului”, se menționează în comunicat.Într-o scrisoare deschisă adresată șefului Guvernului, reprezentanții WWF subliniază că vânatul ilegal nu poate fi combătut decât în cazul în care există o abordare amplă la nivel guvernamental și o colaborare și implicare activă din partea mai multor ministere, deoarece consecințele braconajului pot fi resimțite în mai multe domenii, precum cel al agriculturii sau al economiei, iar de multe ori comunitățile expuse la efecte nu sunt și cele care generează problemele.WWF-România a derulat, în ultimii 10 ani, mai multe proiecte pentru monitorizarea și protecția diferitelor specii de animale sălbatice și a habitatului acestora, fiind efectuate inclusiv activități de evaluare a efectivelor și a stării de conservare a faunei sălbatice cu scopul de a identifica posibilele probleme cu care se confruntă acestea și soluții la aceste probleme.Reprezentanții organizației subliniază că experiențele din teren au arătat că fenomenul braconajului nu este tratat ca o prioritate de diversele organe ale statului și autoritățile nu încearcă să identifice și să tragă la răspundere făptașii.Aceștia dau ca exemplu un caz din 2012, când primul urs monitorizat de WWF într-un proiect transfrontalier a fost împușcat mortal pe raza unui fond de vânătoare din Maramureș. Ursul era un exemplar mascul, cu vârsta de 6-8 ani, având 2 metri lungime și 150 kg și, în urma monitorizării, urma să ofere informații despre locurile preferate pentru hrănire, adăpost, reproducere și rutele de deplasare, într-o zonă unde astfel de informații lipsesc sau sunt incomplete.”Acest caz a fost cel mai documentat caz de braconaj la urs prin împușcare, din știința WWF. Deși organizația a informat în mod prompt gestionarii fondului cinegetic despre moartea ursului, aceștia din urmă au întârziat sesizarea la poliție. Conform contractului de gestiune a fondului de vânătoare, gestionarul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni și combate braconajul, inclusiv de a urmări procedura legală pentru soluționarea cazurilor de braconaj descoperite. WWF a pus la dispoziție toate informațiile și datele de ordin tehnic și științific pentru a susține investigația, dar vechile lacune legislative, lipsa de responsabilitate a autorităților competente și deficiențele în aplicarea legislației au împiedicat obținerea unor rezultate concrete până în ziua de azi”, se menționează în scrisoarea deschisă adresată premierului.Reprezentanții WWF mai precizează că, în nenumărate cazuri, personalul de specialitate al organizației, aflat în teren a constatat că în zone de cele mai multe ori protejate de lege (inclusiv prin cele două Directive Natura 2000) se organizează partide de vânătoare după apusul soarelui, fapt ce contravine legii vânătorii.”Vă adresăm această scrisoare în speranța că, fiind cel care conduce Guvernul României, sunteți singura persoană care are capacitatea de a pune problema braconajului nu numai pe agenda diverselor ministere și autorități, dar și să schimbați tendința actuală în care actele criminale de acest gen rămân, de cele mai multe ori, nepedepsite. Consecințele vânătorii necontrolate pot avea efecte puternice asupra comunităților locale și asupra economiei în general. Activitatea Guvernului condus de dumneavoastră ne-a arătat că respectarea și îmbunătățirea legislației este o prioritate a actului guvernamental în toate domeniile. Fenomenul braconajului poate fi redus și eliminat doar printr-o abordare strategică la nivelul Guvernului, prin dialog între ministere și prioritizarea soluționării dosarelor prin sprijinul tuturor autorităților implicate”, subliniază reprezentanții WWF România.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

16 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

17 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

18 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

19 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

20 de ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

21 de ore ago

Parteneri