Din cuprinsul articolului
Zeci de animale își dau întâlnire la marginea capitalei Bangkok. Află la ce eveniment participă împreună cu stăpânii lor. Animalele de companie au ajus la eveniment aranjate și dichisite, o pisica albă pufoasă, într-o rochie galbenă, un Chihuahua îmbrăcat într-un costum de crab, un terrier îmbrăcat în Ariel, s-au numărat printre zecile de cinefili cu patru picioare care au sosit sâmbătă cu cărucioare pentru deschiderea primului cinematograf din Thailanda care acceptă animale de companie, la marginea capitalei Bangkok, potrivit France 24.
Nu este singura afacere care își deschide porțile pentru vizitatorii îmblăniți. La începutul acestei luni, gigantul suedez de mobilă Ikea a anunțat că pisicile și câinii mici sunt bineveniți să viziteze magazinele sale din Thailanda, atâta timp cât stau în cărucioare.
Industria animalelor de companie din Thailanda este considerată a doua ca mărime din Asia, după cea a Chinei, cu aproximativ 8,3 milioane de câini și 3,7 milioane de pisici în 2021, potrivit datelor industriei.
Numărul proprietarilor de animale de companie a crescut și mai mult în timpul pandemiei de coronavirus, iar acum companiile încearcă să profite de acest lucru.
Cu animalul de companie la cinematograf
Animalele au fost nevoite să poarte scutece și să stea în genți în timp ce sunetul și iluminarea erau ajustate pentru confortul lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Major Cineplex, Narute Jiensnong.
„Bangkok nu este un oraș foarte prietenos cu animalele de companie”, a declarat Narute pentru AFP, adăugând că acest concept se bazează pe cinematografele pentru copii.
Narute a remarcat că unele animale de companie achiziționate în timpul pandemiei suferă de anxietate de separare acum că proprietarii nu mai lucrează de acasă și nici nu mai sunt în izolare.
In fața cinematografului, s-au auzit urlete de dezamăgire, deoarece un malamut de 62 de kilograme pe nume Tungchae – care a sosit într-un carucior pentru câini de 1,5 metri pătrați echipat cu un ventilator – a fost considerat prea mare pentru a intra.
In ciuda masurilor de protecție a animalelor din cinematografe, nu toți proprietarii de animale de companie au fost incantați de idee, unii posesori de animale spunând că nu și-ar duce animalul la cinema, conceptul fiind „nenatural” și o „tortură” pentru animalele de companie.