Zeci de capete de crocodil descompuse au fost gasite in interiorul unui congelator vechi abandonat intr-un colt indepartat al Australiei, a declarat, ieri, politia locala, informeaza AFP.Un grup de adolescenti a facut descoperirea macabra duminica in localitatea Humpty Doo, situata la 40 km de Darwin.Potrivit politiei, cel putin 50 de capete de crocodili de mare, poate chiar 70, au fost inghesuite intr-un congelator abandonat in spatele unor magazine.”In congelator am gasit un dezastru. Mirosea rau si erau viermi peste tot”, a spus Tommy Nichols, de la Garda Forestiera, expert in saurieni, pentru Australian Broadcasting Corporation.Uciderea unui animal protejat, asa cum este cazul, din 1971, pentru crocodilii de mare, este pedepsita cu amenda de pâna la 76.500 de dolari australieni (50.800 euro) si cinci ani de inchisoare.Pielea acestor animale este foarte scumpa, iar piata neagra este infloritoareDin 1971, populatia de crocodili de mare, care pot masura peste sapte metri lungime si cantari mai mult de o tona, este in crestere, scrie AFP. In fiecare an, 500 dintre acesti saurieni sunt vanati in mod legal pentru a proteja efectivele de animale si populatia. In medie, doi oameni sunt ucisi in fiecare an de crocodili, mai mentioneaza agentia.