Lumea animalelor

Zimbrii, surprinși în timp ce luau prânzul într-un cadru idilic, de iarnă. La masă, ierarhia în turmă este respectată. Video

Zimbrii, surprinși în timp ce luau prânzul într-un cadru de poveste, de către angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Totul s-a petrecut în Parcul Natural Vânători, din Neamț, fiind unul dintre cele trei nuclee de zimbri din țară administrate de Romsilva. Celelalte două se află la Bucșani și Hațeg. În toate cele trei se află peste o sută de exemplare.

În turmă, ierarhia este respectată, cu precădere, la masă, iar dacă se întâmplă abateri de la această „regulă” a zimbrilor, cei care au îndrăznit acest lucru sunt imediat puși la punct de exemplarele mai puternice, astfel încât data viitoare vor ezita să o mai facă.

Zimbrilor li se asigură hrană suplimentară iarna

Zimbrii, surprinși în timp ce luau prânzul, este o scenă care se repetă zilnic în Parcul Natural Vânători Neamț, mai ales în anotimpul rece, atunci când specialiștii Parcului le oferă mâncare suplimentară acestor animale pentru a evita ca ele să caute mâncare în comunitățile locale și să rănească oamenii sau să creeze haos în gospodării.

„Zimbru, zimbru, dar ierarhia în turmă se respectă, mai ales la masă. Zimbrilor aflați în libertate în Parcul Natural Vânători Neamț li se asigură hrană suplimentară, mai ales în sezonul rece, pentru a evita conflictele acestora cu comunitățile locale.

Așa cum se poate observa în imaginile filmate de colegul nostru Lică Balmoj, cei care nu respectă ierarhia sunt imediat puși la punct de exemplarele mai puternice”, precizează într-un mesaj pe Facebook, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Parcul Natural Vânători Neamț mai este cunoscut ca Ținutul Zimbrului (Bison Land)

La începutul acestui an s-a clasat pe locul 1 în clasamentul „destinațiilor verzi” din lume, premiul fiind atribuit în cadrul Târgului Internațional de la Berlin. Acesta este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

De asemenea, acest parc, situat în nordul județului Neamț, este singurul loc din Europa unde zimbrul trăiește în libertate, în semilibertate şi în captivitate, întinzându-se pe o suprafață de 30.018 hectare, din care 26.190 hectare de păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

De ce sunt zimbrii foarte utili pentru biodiversitate?

„Datorită zimbrilor, pădurile capătă o structură naturală mai bine, structură de care beneficiază şi alte specii. Reintroducerea zimbrilor nu este doar un caz de conservare modernă a biodiversităţii, ci şi un exemplu excelent legat de cum conservarea naturii poate ajuta comunităţile locale să se dezvolte prin dezoltarea de programe de ecoturism”, spune Alexandru Aldea, potrivit adevarul.ro.

Administrația Parcului Natural Vânători Neamț a urmărit repopularea pădurilor României cu această specie legendară, iar primul pas s-a făcut pe 22 martie 2012, când în Neamţ a fost eliberat primul grup de cinci zimbri. Ulterior, an de an, au fost făcute eliberări, din aceeaşi zonă (Chitele), iar turma a crescut, conform adevarul.ro.

Zimbrul poate ajunge până la 920 de kilograme

Femelele au o greutate mai mică decât masculii, între 320 și 640 kg, și trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea, iar masculii sunt solitari.

A fost reintrodus în fauna României  în anul 1958, la aproape 200 de ani de la dispariția sa, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia, a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț.

 

 

Recent Posts

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

17 ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

19 ore ago

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Trebuie să faci acest lucru sau riști o amendă usturătoare

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…

20 de ore ago

Capela câinilor: biserica simbol al iubirii necondiționate față de animale

Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…

21 de ore ago

Japonezii se roagă pentru câinii-roboți

În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…

22 de ore ago

Descoperire uimitoare în arheologie: mumia unui pui de pisică cu dinți-sabie

Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…

2 zile ago

Parteneri